Lexus lucrează la dezvoltarea unui SUV de dimeniuni mici ce va fi propulsat de un motor turbo de doi litri produs de Toyota. Noul SUV, ce va purta denumirea NX, va avea sub capotă un motor complet nou, aflat încă în faza de dezvoltare de compania mama Toyota. Deşi nu s-a lansat o informaţie oficială în acest sens, se zvoneşte că acest motor se va găsi şi pe alte modele ale celor două companii japoneze.
În America Lexus a înregistrat deja la oficiul de brevete modelele NX200t şi NX300h. Primul va avea sub capotă noul motor turbo cu patru cilindri iar al doilea va avea aceeaşi propulsie hibridă ce se va găsi şi pe modelul ES300h.
Lexus a declarat în trecut că intenţionează să renunţe la motoarele V6 de 2.5 şi 3.5 litri în favoarea unor motoare turbo mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil. Acesta ar urma să fie primul motor turbo japonez de la Toyota Celica GT scoasă din producţie în 1999.
Kazuo Ohara, vice-preşedinte executiv Lexus, a declarat că este foarte posibil să expună un SUV de mici dimensiuni la Detroid Motor Show ediţia 2013. Acesta va fi mai mic decât modelul RX, fiind o opţiune profitabilă tinând cont de tenţinţele pieţei la nivel mondial. Kazuo nu a precizat însă dacă viitorul model va fi bazat pe Glossary Link platforma tehnică a lui CT200h declarând că această informaţie este secretă…citeste tot articolul pe site-ul de stiri auto
Leave Your Comment